CUVANT INAINTE

În primăvara anului 2011 avea loc prima ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti. Incercând să înţelegem şi să depăşim simpla condiţie de festival internaţional de film – dedicat, deci, filmului şi numai acestuia – am încercat să definim încercarea noastră prin întoarcerea la semnificatia de adâncime a culturii ca formatoare a identităţii. Vorbeam atunci despre imperativul vieţuirii împreună, despre necunoscut, ca atracţie dar şi ca locaş al demonilor, despre deficitul de cunoaştere care naşte deficitul de încredere, despre faptul că actul cunoaşterii însuşi este un act cultural. Iar concluzia era: Numai cunoscându-i pe ceilalţi, numai oferindu-ne, la rândul nostru spre cunoaştere, putem provoca mutaţii masive în perceperea reciprocă pentru a parcurge împreună drumul viitorului. Filmul este o componentă a acestui drum. Festivalul Filmului Evreiesc este un vehicul pentru acest drum.

Pe drumul de care vorbeam am ajuns să înţelegem – adică să simţim, să trăim – la ediţiile a doua şi a treia faptul că festivalul nostru este, pe de-o parte, un festival al cunoaşterii şi al apropierii, manifestându-se în acest sens ca o expediţie antropologică dintre cele mai complexe, iar pe de altă parte un festival al împrietenirii, al uimirii şi bucuriei descoperirii în celălalt. Festivalul creează un timp şi un spaţiu comun în care ne este călăuză pentru a ne descoperi şi redescoperi, dincolo de istorie şi geografie, dar împreună cu acestea, prieteni şi nu străini, fraţi şi nu duşmani.

Intre timp, ediţie de ediţie, lucrând cu acest material miraculos şi trecând noi înşine prin cele ce anunţau vorbele noastre, am mai descoperit, concret şi nu enunţiativ, simţind şi trăind, nu formulând în cuvinte meşteşugite dar fără ecou în interior, că în timpul cunoaşterii şi împrietenirii se mai poate întâmpla ceva: un proces delicat şi subtil de remodelare a fiecăruia dintre noi funcţie de reperele, de calităţile aşezate la nivele mai înalte în celălalt. Nu este vorba de o copiere, de o pierdere a identităţii, ci de o redefinire cu ajutorul unui alt model, din care luăm părţile bune şi le topim în formula chimică proprie. Este de fapt, o regăsire şi o consolidare a identităţii proprii.

Nu există popor pe această lume care să nu aibă ceva de oferit, drept model, celorlalte. Nu există popor pe această lume care să nu aibă ceva de preluat creator de la celelalte. Evreii ne oferă un model – poate unicul – de învigători ai istoriei. Este, dacă îl privim cu atenţie un model care are oe orizontala bazei, dar şi pe verticală, spiritualitatea şi cultura. Este un model asupra căruia merită să ne aplecăm, să-l cercetăm, să-l înţelegem şi, poate, să preluăm din el ceea ce ne lipseşte. Filmul poate să fie o cale plăcut, mai scurtă şi mai eficientă, uneori singura posibilă în lipsa prezenţei fizice, de a ne privi în oglinda celuilalt şi de a ne închipui, apoi de a ne face mai buni decât suntem.

Paul Ghitiu

Presedintele Festivalului